Moțiune simplă asupra activității MAI, înaintată de Platforma DA și PAS
Fracțiunile parlamentare ale Platformei Demnitate și Adevăr (DA) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au decis înaintarea unei moțiuni simple asupra activității Ministerului Afacerilor Interne (MAI), informează OFICIAL.
„E o moțiune simplă, nu e vorba de demisie, ci e vorba de o poziție a Parlamentului față de activitatea Ministerului de Interne” – au precizat deputații în Parlament.
Potrivit lor, în ultima vreme au avut loc mai multe cazuri de răpire, despre care s-a aflat din presă și, în acest sens, solicită explicații de la MAI.
„MAI pare a fi nepregătit pentru combaterea activităților grupurilor criminale și eșuează la respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova”, a spus deputatul Dinu Plîngău, adăugând că lucrul acesta se întâmplă din cauza cochetării conducerii țării cu așa-zisele autorități de la Tiraspol.
Moțiunea urmează să fie depusă la Biroul permanent al Parlamentului, pentru a fi propusă ulterior Parlamentului spre examinare.
Cristina Gurez