Modificarea Codului penal al Republicii Moldova, votată în I lectură
Determinarea sau înlesnirea intenționată a sinuciderii unei persoane, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, soldată cu sinuciderea, se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 5 ani. Parlamentul a votat, în cadrul ședinței plenare din 13 iulie curent, modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, în I lectură.
Potrivit proiectului, determinarea sau înlesnirea intenționată a sinuciderii cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupa unei persoane care se află într-o dependenţă materială faţă de făptuitor se va pedepsi cu închisoare de la 5 la 9 ani. Totodată, dacă acțiunile vor fi săvârșite asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani sau asupra a două sau mai multor persoane se va pedepsi cu închisoare de la 9 la 12 ani.
De asemenea, se propune completarea cu un articol nou prin care justificarea publică a sinuciderii, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia publicului a unui mesaj despre recunoaşterea sinuciderii ca fiind justă, care este susţinută sau demnă de urmat, se va pedepsi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.
Alte completări stipulează că tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea sau moartea acestora, se va pedepsi cu amendă în mărime de la 25 000 lei la 37 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an. Aceeași faptă săvârșită în public, în prezența minorilor sau prin metode sadice se va pedepsi cu amendă în mărime de la 37 500 la 67 500 sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Noile modificări mai prevăd că transmiterea ilegală a unor obiecte sau substanțe interzise persoanelor deţinute în instituțiile penitenciare se va pedepsi cu amendă în mărime de la 25 000 lei la 30 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 80 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 6 luni. Totodată, transmiterea tăinuită în instituţiile penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, a etnobotanicelor se va pedepsi cu amendă în mărime de la 37 500 lei la 50 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 4 ani. La fel, transmiterea tăinuită a armelor, substanțelor explozibile, toxice, incendiare sau radioactive se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Proiectul urmează a fi dezbătut și votat în lectură finală.
Mihaela Rotari