Mișcarea Respect Moldova s-a întâlnit cu oficiali ucraineni
Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele Mişcării „Respect Moldova”, şi Radu Burduja, prim-vicepreşedintele formaţiunii, au avut o întrevedere cu Anatoli Urbanski, deputat în Rada Supremă a Ucrainei de legislatura a IX-a, membru al grupului parlamentar „За майбутнє” („Pentru Viitor”), şi cu Alexandr Urbanski, vicepreședinte al Consiliului regional Odessa din partea partidului „За майбутнє”.
În cadrul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei create în plan regional, fiind accentuată necesitatea conjugării eforturilor pentru asigurarea păcii şi libertăţii.
Reprezentanţii celor două formaţiuni s-au referit, de asemenea, la aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi Ucrainei, menţionând că integrarea europeană a celor două ţări nu are alternativă, de aceea procesul început trebuie continuat şi finalizat cu succes.
În altă ordine de idei, participanţii la întrevedere au pledat pentru legături mai strânse şi pentru o colaborare mai eficientă a reprezentanţilor cercurilor politice din Republica Moldova şi Ucraina.