Ministrul Mediului din Lituania va efectua o vizită oficială la Chişinău
Serghei Palihovici, Ministrul Mediului s-a întîlnit ieri cu ES Rimantas Latakas, Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova care au discutat, pe fondalul lipsei pînă în prezent a unor relaţii accentuate de colaborare bilaterală în domeniul protecţiei mediului dintre Republica Moldova şi Republica Lituania, despre intenția de relansare a cooperării în domeniul mediului dintre cele două ţări. A fost reiterat faptul că în septembrie 2013, în cadrul vizitei de lucru a conducerii Ministerului Mediului din Republica Moldova la Ministerul Mediului din Lituania, au fost puse bazele unei asemenea colaborări, dar pînă în prezent startul lor nu a fost dat.
În cadrul acelei vizite s-a convenit elaborarea şi semnarea unui Acord Interministerial de colaborare în domeniul protecţiei mediului şi suportul metodologic şi financiar al Liuaniei pentru implementarea capitolului „Protecţia Mediului” din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Pînă în prezent, proiectul Acordului a fost elaborat şi convenit de către experţii celor două ministere. Acordul a trecut procedura de avizare la Ministerele relevante din Republica Moldova, anume Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor.
Ministrul Mediului Serghei Palihovici în discuţia cu ES dl Rimantas Latakas, Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova se-a axat pe aspectele organizatorice ale vizitei Ministrului Mediului al Lituaniei la Chişinău pentru semnarea unui Acord. Aceasta se va întîmpla în perioada 29 iunie – 1 iulie 2015, cînd Ministrul Mediului din Lituania dl Kestutis Treciokas, va efectua o vizită oficială la Chişinău în cadrul căreia va fi semnat Acordul privind cooperarea în domeniul mediului dintre Ministerul Mediului din Republica Moldova şi Ministerul Mediului din Republica Lituania.
Domeniile de colaborare incluse în Acord se referă la:
· Managementul integrat al deşeurilor (deşeuri de ambalaje, deşeuri municipale, deşeuri speciale şi medicale, deşeuri periculoase)
· Managementul apelor, inclusiv a apelor uzate menajere şi industriale
· Managementul calităţii aerului
· Schimbarea climei
· Managementul substanţelor chimice
· Evaluarea impactului asupra mediului
· Instruirea ecologică şi asigurarea accesului publicului la informaţii privind mediul şi procesul de luare a deciziilor
· Implementarea convenţiilor de mediu
· Managementul ecosistemelor şi a biodiversităţii
· Crearea şi managementul ariilor protejate
· Aproximarea legislaţiei naţionale la Directivele UE.
Maria Roșca