Ministrul Justiției: Audierile actualei componențe ANRE nu pot opri scumpirile

Ministrul Justiției: Audierile actualei componențe ANRE nu pot opri scumpirile

„Sunt în ședința Parlamentului. Socialiștii au zis că doresc eliberarea din funcții a membrilor ANRE. Totul astăzi. Însă, legea în vigoare spune clar că nu îi poți demite”, susține ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, informează OFICIAL.

Anume pentru a-i evalua și, adaugă ministrul, dacă au activitate ineficientă și/sau defectuoasă, să poată fi eliberați, a fost elaborat un proiect de lege.

„Acest proiect a fost votat în prima lectură săptămâna trecută și, probabil, va fi votat în lectura a doua în următoarea. Atunci pentru ce tot asta? Doar pentru circ? Între altele, în legislatura trecută a fost o situație similară – în octombrie 2019 am înregistrat un proiect prin care membri ANRE trebuiau responsabilizați, însă socialiștii au refuzat să-l voteze. Drept rezultat, membrii ANRE au rămas în funcții pe toată durata “domniei” PSRM – 2019-2021. Nu este exclus că socialiștii doresc păstrarea actualei componențe ANRE, ghidându-se cinic după principiul „cu cât mai rău, cu atât mai bine””, notează Litvinenco, pe Facebook.

Ministrul mai spune că audierile actualei componențe ANRE nu pot opri scumpirile. „Le pot opri doar o nouă componență ANRE. Se pare că de ultima se tem socialiștii. Oare de ce?”, a conchis Litvinenco.

Mihaela Conovali

Share