Ministrul Gherciu a discutat cu reprezentanții „Forța Fermierilor”

Ministrul Gherciu a discutat cu reprezentanții „Forța Fermierilor”

Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a avut, astăzi, o ședință cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, informează OFICIAL. 

Dialogul s-a axat pe revendicările agricultorilor cu privire la mecanismul de compensare a accizei la motorină.

Menționăm că, Guvernul a aprobat alocarea a 200 milioane de lei, pentru compensarea a 30% din accizele la motorină pentru producătorii agricoli, ceea ce constituie 894 de lei per tonă. În acest sens, agricultorii au propus mai multe formule pentru a obține o compensare integrală la motorină.

Totodată, femierii solicită ca autoritățile să identifice soluții de reluarea a exportului de grâu, precum și să fortifice eforturile în vederea demonopolizării pieții de cereale.

În context, ministrul Viorel Gherciu a declarat: „Preocuparea principală a ministerului este să asigure securitatea alimentară a țării în condițiile crizei din regiune. Totodată, vă înțelegem grijile și susținem dezvoltarea afacerilor agricole. Acest lucru este demonstrat prin faptul că, în anul curent, Fondul de subvenționare a fost majorat până 1,75 mlrd lei, fiind extinsă și aria de intervenție a subvențiilor. La fel, compensarea a 30% din valoarea accizei la motorină utilizată în activitățile agricole este o premieră pentru țara noastră. Aceste măsuri au fost elaborate, în limita resurselor disponibile la bugetul de stat. În prezent, preocuparea noastră este să identificăm și resurse alternative, prin negocieri cu partenerii de dezvoltare, pentru a suplini ajutorul financiar acordat fermierilor. Toate doleanțele înaintate de dvs. vor fi consultate cu instituțiile relevante și vă vom comunica deciziile. Reiterăm că, în continuare rămânem alături de toți agricultorii țării și munca noastră este concentrată pe exploatarea, în mod corespunzător, a potențialului existent în agricultură, inclusiv prin politicile pe care le promovăm”.

Share