Ministrul Galbur i-a înmânat premierului estonian un mesaj din partea premierului Pavel Filip
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a fost primit, ieri, de către prim-ministrul Estoniei Taavi Rõivas, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în această ţară, potrivit unui comunicat.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au pledat pentru valorificarea deplină a potențialului de cooperare de care dispun cele două ţări, în special prin intensificarea dialogului politic şi extinderea cooperării în domeniile comercial-economic şi cultural-umanitar. În acest sens, au fost scoase în evidenţă noile oportunităţi de interacţiune pe care le oferă Acordul privind zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Prim-ministrul Estoniei a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în procesul de implementare a agendei de reforme şi de modernizare a ţării conform Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv prin continuarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare aflate în derulare.
La rândul său, şeful diplomaţiei moldoveneşti a ţinut să aducă mulţumiri guvernului Estoniei pentru asistenţa acordată Republicii Moldova, în particular, prin împărtăşirea experienţei în promovarea reformelor şi afirmarea bunei guvernări, implementarea unor proiecte privind dezvoltarea societăţii digitale, instruirea mediului de afaceri, întărirea securităţii cibernetice, dezvoltare sistemului sănătăţii şi a mediului rural.
Ministrul Galbur i-a înmânat premierului estonian T. Rõivas un mesaj din partea premierului moldovean Pavel Filip, cu invitaţia de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova în viitorul apropiat.
Amintim aici că şeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Galbur efectuează, în perioada 13 – 14 aprilie, o vizită oficială în Estonia la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand. Programul vizitei la Tallinn include întrevederi cu ministrul afacerilor externe Marina Kaljurand, preşedintele Parlamentului Eiki Nestor şi prim-ministrul Taavi Rõivas. Ministrul A. Galbur va ţine o conferinţă publică la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Tallinn având ca temă implementarea Acordului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.
Maria Roșca