Ministrul de Interne a vorbit cu autoritățile din Hîncești
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a avut o ședință cu polițiștii IP Hîncești, reprezentanții administrației publice locale și membrii serviciilor descentralizate, desconcentrate din raionul Hîncești.
În cadrul vizitei de lucru a fost analizată realizarea sarcinilor angajaților MAI ce țin de asigurarea securității publice, dar și provocările cu care se confruntă polițiștii în activitatea de zi cu zi.
În acest sens fiind identificate soluții pentru îmbunătățirea și creșterea capacităților profesionale a acestora.
Totodată, în cadrul discuției cu reprezentanții autorităților locale au fost analizate problemele cu care se confruntă APL-urile și sugestiile de îmbunătățire a cadrului legal de activitate.
Conducerea Ministerului de Interne a apreciat și mulțumit celor prezenți pentru dedicație și profesionalismul cu care își îndeplinesc atribuțiile funcționale.