Ministrul de Externe întreprinde o vizită de lucru în Ungaria

Ministrul de Externe întreprinde o vizită de lucru în Ungaria

La invitația Ministrului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, șeful diplomației moldovenești, Tudor Ulianovschi, va întreprinde o vizită de lucru la Budapesta în perioada 28 – 29 august curent, transmite Oficial.

Agenda vizitei include întrevederi bilaterale ale Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei, István Jakab, Viceprim-ministrul Ungariei, Zsolt Semjén, alți oficiali, în cadrul cărora vor fi discutate aspectele cooperării bilaterale, atât în plan politic, cât şi cel economic, atragerea investiţiilor maghiare în economia naţională, cooperarea regională şi sectorială, precum şi procesul de integrare europeană.

La Budapesta, Ministrul Tudor Ulianovschi, în calitate de invitat de onoare, va participa la Reuniunea anuală a ambasadorilor maghiari, unde va susține un discurs în care va prezenta principalele obiective ale politicii externe și interne ale Republicii Moldova, programele şi strategiile de dezvoltare ale țării, precum și principiile directorii în stabilirea și extinderea relațiilor bilaterale cu alți parteneri.

Cu prilejul celebrării celor 27 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Ministrul Tudor Ulianovschi va participa la recepția oferită de catre Ambasada țării noastre la Budapesta corpului diplomatic străin, acreditat în Ungaria, înalților demnitari maghiari și diasporei moldovenești.

Mihaela Rotari

Share