Ministrul Apărării: Este o onoare să le fiu ministru tuturor acestor oameni
O ceremonie militar-protocolară a avut loc, astăzi, la Ministerul Apărării Republicii Moldova, cu ocazia aniversării celor 28 de ani de la formarea Armatei Naționale, informează OFICIAL.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un mesaj către militari.
„Republica Moldova este un stat neutru, iar capacitatea de apărare este factorul important al securității naționale. Sunteți un exemplu de urmat pentru generația de mâine a țării noastre. În armată se formează oameni cu spirit patriotic. Armata nu este doar un element de apărare sau de a duce războaie, este o școală și un exemplu pentru noua generație”, a declarat Dodon.
Ministrul Apărării Republicii Moldova, Pavel Voicu a declarat: „Pentru mine este o onoare să le fiu ministru tuturor acestor oameni”, a conchis ministrul.
La sfârșitul ceremoniei, un grup de militari a primit distincții de stat.
Mihaela Conovali