Ministrul Apararii din România a demisionat. Firea a plecat de la conducerea PSD Bucuresti
Mihai Fifor a anunţat că şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Apărării al Românei, susţinând că vrea să întărească echipa PSD pentru a pregăti următoarele alegeri, respectiv proiectele „extraordinar de importante” pe care le are partidul.
„Înainte de toate, vreau să spun că am prezentat şi colegilor mei, doamnei prim-ministru, domnului preşedinte Dragnea, mulţumiri pentru susţinere şi pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în două rânduri: odată ca ministru al Economiei şi odată ca ministru al Apărării Naţionale. Am încercat să fac un mandat cât se poate de bun şi sper că n-am înşelat încrederea nimănui. Pe de altă parte, am făcut o analiză foarte serioasă. Am văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni şi am considerat ca pot să merg în echipă la partid, să încercăm să pregătim cei doi ani foarte grei care urmează. Cred că e nevoie să întărim echipa şi să putem să pregătim proiectele acestea extraordinar de importante. Prin urmare, am rugat-o şi pe doamna prim ministru şi pe domnul preşedinte Dragnea să fie de acord să-mi depun mandatul şi să pot să merg la partid să mă implic foarte serios”, a declarat Fifor la Parlament, înaintea Comitetului Executiv Naţional al PSD, relatează agerpres.ro.
Potrivit acestuia, motivele pentru care a luat această decizie sunt legate doar de posiblitatea alăturării sale echipei de la partid.
Tot astăzi, Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a anunţat că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, în semn de protest faţă de faptul că alegerile sunt blocate de mai bine de doi ani la această organizaţie.
Potrivit acesteia, este nestatutar să se afle din presă anumite hotărâri din CExN al PSD, înainte să existe oficial o decizie.
Mihaela Rotari