Ministrul Apărării al Lituaniei în vizită la Chișinău: Lituania este pregătită nu doar să-și mențină sprijinul, ci și să-l sporească

Ministrul Apărării al Lituaniei în vizită la Chișinău: Lituania este pregătită nu doar să-și mențină sprijinul, ci și să-l sporească

Ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi și ministrul Apărării Naționale al Republicii Lituania, Laurynas Kasčiūnas, au susținut un briefing de presă în contextul vizitei oficialului lituanian la Chișinău.

Astfel, Anatolie Nosatîi a evidențiat parteneriatul tradițional, durabil, sincer și necondiționat dintre instituțiile de apărare ale Republicii Moldova și Lituania, apreciind asistența părții lituaniene în eforturile de consolidare a capacităților noastre de apărare.

„Istoria cooperării noastre cuprinde un spectru larg de activități, proiecte și inițiative comune, în domeniul expertizei în reformarea sectorului de apărare, învățământului, logisticii, pregătirii profesionale în cadrul exerciţiilor multinaţionale și instruirii lingvistice. Mai nou, colaborarea noastră s-a extins și pe alte direcții și cuprinde sprijin inclusiv la capitolul dezvoltarea și pregătirea corpului de sergenți și soldați ai Armatei Naționale, securitate cibernetică și consolidarea capacităților de comunicare strategică, domenii vitale pentru sporirea rezilienței naționale”, a declarat ministrul Nosatîi.

„Ne dorim consolidarea parteneriatului în domeniul apărării cu Lituania prin noi proiecte de interes comun, direcționate spre dezvoltarea unei armate moderne, dotate și instruite, capabile să facă față tuturor provocărilor în beneficiul cetățenilor moldoveni. Am menționat acest lucru în cadrul dialogului cu dumneavoastră, pentru că mizăm foarte mult pe susținerea în continuare din partea Lituaniei a parcursului nostru european, eforturilor de consolidare a cooperării cu organizațiile internaționale, precum și asigurare a păcii și securității în regiunea noastră.”, a adăugat Anatolie Nosatîi la finalul declarației de presă.

În cadrul vizitei, ministrul Laurynas Kasčiūnas a transmis o parte din lotul de dispozitive optice termale, care face parte dintr-un proiect de asistență din partea Lituaniei pentru Armata Națională.

Oficialul a menționat, în acest sens: „Lituania a sprijinit și va sprijini în continuare Republica Moldova în domeniul apărării. Având în vedere situația actuală de securitate, Lituania este pregătită nu doar să-și mențină sprijinul, ci și să-l sporească. Ne angajăm cu acțiuni concrete, iar livrarea lotului de dispozitive optice termale Republicii Moldova demonstrează acest lucru”.

Ministrul a notat, de asemenea, că Lituania va continua să susțină independența Republicii Moldova, integritatea sa teritorială și parcursul european.

Tot astăzi, oficialii au avut o întrevedere, în cadrul căreia au discutat despre parcursul European al Republicii Moldova și susținerea Lituaniei în acest sens, securitatea regională, provocările de ordin hibrid cu care se confruntă cele două state. Totodată, părțile au abordat modalităţile prin care Lituania ar putea să ne ajute în continuare în eforturile noastre de intensificare a contribuției Republicii Moldova la asigurarea păcii și securității internaționale, la realizarea angajamentelor asumate pe plan internațional, precum și la transformarea instituției de apărare.

Un punct important al dialogului a vizat susținerea politică din partea Lituaniei a dezideratelor noastre în cadrul platformelor internaționale de asistență, cum ar fi Instrumentul European pentru Pace sau Inițiativa de Consolidare a Capacităților de Apărare.

De notat că ministrul apărării naționale al Republicii Lituania, Laurynas Kasčiūnas, se află la Chișinău, la invitația ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi.

Share