Ministru: RM este țara care a găzduit cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor

Ministru: RM este țara care a găzduit cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari au venit cu ultimile actualizări privind fluxul de refugiați din Ucraina, informează OFICIAL.

„Avem sute de mii de cetățeni ucraineni care au intrat în țară, unii dintre ei au plecat în alte țări, iar alții au rămas la rude și prieteni sau au fost plasați în centrele de plasament pentru refugiați”, a declarat Gavrilița, în cadrul unui briefing de presă.

Ea a spus că astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale(CSE), a fost simplificată procedura de import a ajutoarelor umanitare venite în adresa Guvernului RM pentru refugiații din Ucraina.

„Procedura simplificată se aplică doar în cazurile în care ajutoarele sunt recepționate de către una dintre autoritățile publice centrale, în special, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății.  Serviciul Vamal va autoriza importul acestui tip de ajutoare fără avizul prealabil al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, dar și fără aplicarea altor măsuri de politică economică”, a precizat Premierul.

Totodată, ea a spus că, Guvernul întreprinde măsuri pentru a facilita circulația refugiaților care au intrat în Republica Moldova din Ucraina, Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura organizarea curselor aeriene neregulate.

Astfel, potrivit ei, refugiații care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina şi intenționează să migreze spre o altă țară au posibilitatea să se înregistreze prin completarea Formularului on-line accesând pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile – www.caa.md/repatriere.

De asemenea, înregistrarea solicitanților poate fi făcută prin telefon, la numerele: 022 823 500 și 022 823 587.

Solicitările vor fi prelucrate într-o bază de date, care va furniza informații în timp real despre probabilitatea operării în cel mai scurt timp a zborului de evacuare. La etapa când pe o destinație se va atesta cel puțin 150 persoane, Autoritatea Aeronautică Civilă va demara concursul de selectare a companiei aeriene care va executa zborul de evacuare, conform Regulamentului aprobat.

„Există solicitări pentru primele curse, care ar putea fi efectuate spre Germania și Turcia”, a spus Gavrilița.

De asemenea, oficialul a spus că România va dona Republicii Moldova motorină, benzină şi păcură, pentru a suplimenta deficitul de resurse, ca urmare a fluxului de refugiați. „În urma deciziei Comitetului Național pentru situații de urgență din țara vecină, în Moldova vor ajunge peste 155 de mii de litri de motorină, aproape 160 de mii de litri de benzină şi 5000 de tone de păcură”, a specificat Premierul.

În același timp, Natalia Gavrilița a menționat că au fost elaborate unele decizii extrem de importante pentru cetățenii noștri.

„Una dintre aceste decizii ține de indexarea pensiilor de la 1 aprilie. De asemenea, avem discuții prealabile pentru creșterea finanțării de urgență din partea FMI”, a spus Gavrilița.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari a spus că astăzi în centrele de plasament sunt plasați în jur de 8 200 de refugiați din Ucraina.

„Au fost identificate capacități pentru a găzdui în jur de 13 000 mii de refugiați din Ucraina. RM este țara care a găzduit cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor. 78 de centre de plasament temporar pentru refugiați au fost autorizate de Agenția Națională de Asistență Socială, cu o capacitate totală de 6478 de locuri. În acest moment sunt ocupate în jur de 5100 de locuri. 2800 de locuri de plasament sunt la Chișinău și alte peste 3000 de locuri sunt în restul țării. 51 de centre sunt acreditate în raioane. Cele mai mari centre de plasament sunt la Hâncești, Cahul și Ialoveni”, a declarat Spatari.

Cristina Jicol

Share