Ministra Justiției a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor: Sunt sigură, că toți cei care sunt prezenți astăzi, își doresc o justiție eficientă
Astăzi, Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor.
„Calitatea justiției constituie astăzi o prioritate absolută a întregii societăți. Acesta este și un angajament central al parcursului nostru în calea integrării europene.
Sunt sigură, că toți cei care sunt prezenți astăzi, își doresc o justiție eficientă, cu echitate în procesele judiciare, cu actori integri, cu instanțe amenajate și condiții de muncă asigurate corespunzător în beneficiul oamenilor din acest sistem și în beneficiul cetățenilor țării noastre.
Dintre cele 9 recomandări ale Comisiei Europene pentru Moldova, 6 vizează domeniul justiției. Acestea sunt condiții puse nu doar în sarcina executivului, ci în sarcina tuturor entităților din sectorul justiției, adică inclusiv sistemului judecătoresc. Știm cu toții că această reformă nu este doar o cerință în drumul nostru european, ci este necesară sistemului judiciar, pentru a asigura stabilitatea și funcționalitatea deplină a acestuia.
Ca să realizăm toate aceste planuri, avem nevoie de angajament onest asumat, de un CSM deplin funcțional. Iar din partea magistraților, și de o abordare înțelegătoare și responsabilă față de procesele care sunt cu adevărat necesare în sistem și să nu omitem – să ținem cont de interesul public”, a spus ministra.
Ministerul Justiției spune că își exprimă angajamentul să rămână deschis unui dialog eficient cu magistrații și cu membrii organului de autoadministrare, precum și cu acțiuni concrete.