Ministerul Sănătății, despre cele peste 96 mii de doze de vaccin Moderna expirate

Ministerul Sănătății, despre cele peste 96 mii de doze de vaccin Moderna expirate

Ministerul Sănătății informează conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică că, la 15 martie curent au fost înregistrate pierderi de vaccin prin expirarea a 96480 de doze Spikevax, producător compania Moderna, recepționate în calitate de donație din partea Franței, la mijlocul lunii decembrie 2021, transmite OFICIAL.
“Menționăm că lotul de Spikevax a fost recepționat cu un termen foarte mic de utilizare – de doar trei luni înainte de data expirării.
În același timp o serie de aspecte specifice legate de caracteristicile vaccinului Spikevax presupun anumite pierderi, și anume vaccinul este în flacoane multidoză și conține 10 doze pentru vaccinarea primară sau 20 de doze pentru booster. Acest fapt afectează din start asimilarea lui fără pierderi. Totodată, vaccinul dat se administrează în cel mult 19 ore de la deschiderea flaconului, ce limitează timpul său de utilizare”, se precizează întru-un comunicat al instituției.
La fel, potrivit Ministerului Sănătății, nu mai puțin important este că perioada preconizată pentru asimilarea vaccinului – ianuarie/februarie a coincis cu valul din iarnă de infectări cu COVID-19 care a încetinit ritmul de vaccinare.

“Menționăm că pierderile de vaccin sunt acceptate în toate programele de imunizare, în special în cadrul campaniilor de vaccinare. În toate țările au existat pierderi de vaccin care sunt considerate pierderi inevitabile. Cu referire la dozele expirate, acestea sunt retrase din cabinetele de vaccinare și ulterior distruse, în conformitate cu procedurile stabilite.
În prezent, în Republica Moldova sunt suficinte doze de vaccin pentru continuarea campaniei de vaccinare”, se mai menționează în comunicat.

Doina Buruiană

Share