Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Franța întăresc cooperarea printr-un nou Protocol semnat la Paris

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Franța întăresc cooperarea printr-un nou Protocol semnat la Paris

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Jean-Noël Barrot. Cu această ocazie, cei doi oficiali au semnat un nou Protocol de Cooperare între ministerele de externe ale Republicii Moldova și Franței. Acest document va întări relațiile diplomatice dintre cele două țări și va facilita schimbul de experiență între cele două instituții.

Protocolul prevede intensificarea consultărilor politice, cooperarea în domeniul afacerilor europene, diplomației economice și culturale, precum și un sprijin reciproc pentru consolidarea capacităților instituționale.

Franța este un partener strategic și un susținător ferm al parcursului nostru european. Prin acest Protocol de Cooperare, consolidăm relațiile bilaterale și deschidem noi oportunități de colaborare în domenii esențiale pentru dezvoltarea Republicii Moldova”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.

În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au discutat despre etapele următoare ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și importanța alinierii la acquis-ul comunitar. S-a abordat și sprijinul tehnic și expertiza oferită de partea franceză în acest proces, inclusiv prin partajarea celor mai bune practici în domenii-cheie.

Mihai Popșoi a mulțumit pentru contribuția valoroasă a Agenției Franceze de Dezvoltare și pentru ajutorul oferit de experții francezi detașați în instituțiile din Republica Moldova.

La rândul său, ministrul francez, Jean-Noël Barrot a declarat că Republica Moldova poate conta pe sprijinul Franței în eforturile sale de modernizare și apropiere de Uniunea Europeană.

Totodată, Mihai Popșoi și Jean-Noël Barrot au discutat despre aprofundarea cooperării în domenii strategice, precum apărarea, combaterea dezinformării, energia, etc. De asemenea, cei doi miniștri au abordat situația regională de securitate, în contextul războiului din Ucraina, subliniind rolul crucial al sprijinului internațional pentru menținerea stabilității în regiune.

Share