Mihai Popșoi s-a întâlnit cu noul ministru de externe al Regatului Țărilor de Jos
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a avut o întrevedere cu noul ministru al afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Caspar Veldkamp.
În cadrul întâlnirii, Mihai Popșoi i-a transmis felicitări domnului Caspar Veldkamp cu ocazia numirii în funcția de ministru. În același timp, cei doi oficiali au discutat despre continuarea colaborării strânse dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos.
„Am convenit să intensificăm eforturile comune pentru consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea proiectelor de interes comun pentru ambele țări”, a menționat Mihai Popșoi.
Caspar Veldkamp a subliniat că Olanda va continua să sprijine Republica Moldova în parcursul său european, prin susținerea în domeniul consolidării instituțiilor democratice și dezvoltării economice.
Ministrul de externe și cel al apărării din Regatul Țărilor de Jos s-au aflat în tranzit în Republica Moldova, după ce au efectuat o vizită în Ucraina.