Mesajele de felicitare ale Premierului și Președintelui Parlamentului, la cei 27 de ani de Independență ai RM

Mesajele de felicitare ale Premierului și Președintelui Parlamentului, la cei 27 de ani de Independență ai RM

Cu ocazia sărbătorii naționale „Ziua Independenței RM”, la Palatul Național „Nicolae Sulac” se desfășoară un eveniment festiv, cu participarea Premierului, Președintelui Parlamentului, ambasadorilor acreditați în țară și altor oficiali, transmite Oficial.

În mesajul său de felicitare, Premierul Pavel Filip a menționat că nu poți deveni peste noapte independent și nu există independență absolută.

„Acum 27 de ani, RM și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică, aflată în colaps. La insistența a sute de mii de oameni aflați în PMAN, Parlamentul de atunci a votat Declarația de Independență și s-a rupt de trecut, începându-și propriul drum. Independența nu este un eveniment, ci – un proces de lungă durată. Așteptările au fost mari, imediate, la fel au fost și dezamăgirile, la fel erau și politicienii. Independența trebuie construită în fiecare zi. Am putea să ne simțim independenți financiar, dacă am avea o economie puternică, asta încercăm să construim. Avem încasări mai mari la buget, mediul de afaceri e stabil, indicatorii economici cresc. Independența înseamnă să nu depinzi de o singură piață comercială. E greu să fii independent când sistemul energetic se alimentează dintr-o singură sursă, am început să reducem din această sursă prin proiectele comune cu România.

Avem proiecte asigurate financiar de interconectare și ceea ce privește piața energiei electrice. Din punct de vedere politic am demonstrat să vrem să fim independenți. În politică e greu de venit și menținut. Avem tentative din extern care încearcă să influențeze politica țării. RM a început să ia atitudine și să-și exprime opinia în plan internațional. Întreaga noastră regiune se confruntă cu provocări la capitolul securitate. Am cerut de la tribuna Adunării Generale ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul țării și 64 de state au susținut demersul nostru. Țara suntem noi, fiecare om luat în parte. Dacă vom fi mai buni cu alții, mai uniți, mai dedicați pentru ceea ce face, la fel va deveni și RM”, a spus Pavel Filip în mesajul său de felicitare.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că schimbarea ține de fiecare din noi.

„Generațiile care au câștigat bătăliile pentru democrație și independență trebuie să lucreze și să apere dreptul nostru la o viață decentă acasă. După sute de experimente trăite am ajuns să ne fie frică de a munci mai mult, de reforme, stabilitate. Dezgustați de promisiuni am devenit sceptici și critici. În 2009 am crezut că ne putem schimba. Acum ne dăm seama că schimbarea ține de fiecare din noi. Totul pornește de la dragoste și dedicație, de la sacrificiu pentru țară. Stima și respectul față de fiecare, inclusiv față de oponentul politic. În 27 de ani, RM a învățat multe, iar cel mai important că nu există o țară fără oameni și numai ei decid cum să trăiască. În această dimineață am simțit, o dată în plus, că toate dilemele legate de viitorul Moldovei sunt false. Florile lăsate astăzi de oameni care cred în țara lor și în viitor sau cei care participă la evenimentele organizate astăzi în toată țara sunt mai relevante decât toate sondajele și declarațiile politice. Ei au venit să spună din inimă „La mulți ani, RM!”. Bucuria de a trăi într-o țară independentă nu se măsoară în PMAN și nici măcar în această sală. Este bucuria noastră, a tuturor celor din țară trăită în liniște și pace. Este sărbătoarea de care trebuie să ne bucurăm toți”, a spus în mesajul său de felicitare Andrian Candu.

Doina Secrieru

Share