Membrii Comisiei de anchetă la S.A. „Cariera Micăuți”: „S-au desfășurat numeroase abateri de la normele legale”

Membrii Comisiei de anchetă la S.A. „Cariera Micăuți”: „S-au desfășurat numeroase abateri de la normele legale”

Membrii Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului au efectuat o vizită de lucru la S.A. ”Cariera Micăuți”, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de preză, în cadrul examinării situației de pe teritoriul carierei au participat și reprezentanții Ministerului Mediului, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, și Agenției de Mediu. De asemenea a fost invit administratorul S.A. ”Cariera Micăuți”, administratorul companiei ”Ex-Stone”.

Membrii Comisiei de anchetă au remarcat faptul că activitățile de extracție a zăcămintelor minerale la această carieră s-au desfășurat cu numeroase abateri de la normele legale, pe perioada activității S.A. ”Cariera Micăuți”, efectuând extragerea zăcământului de calcar brut pentru construcții pe terenuri agricole fără schimbarea destinației acestora și fără compensarea pierderilor pentru scoaterea acestora din circuitul agricol. De asemenea, au fost încălcate limitele perimetrului minier și a proiectelor de recultivare a terenurilor, prejudiciind astfel statul.

Comisia de anchetă va continua efectuarea vizitelor de documentare, cu antrenarea în activitate a autorităților statului responsabile de domeniu, și pe teritoriul altor cariere de extracție a zăcămintelor minerale.

Doina Buruiană

Share