„Meciul” PLDM-PD-PL continuă: „Mingea e pe terenul Partidului Liberal”

„Meciul” PLDM-PD-PL continuă: „Mingea e pe terenul Partidului Liberal”

În acest moment, mingea este pe terenul Partidului Liberal (PL). Cu o declarație în acest sens, a venit președintele PDM, Marian Lupu, după o nouă întâlnire a reprezentaților PLDM, PD și PL.

Potrivit lui, liberalii nu au acceptat propunerile PD și PLDM așa că au fost îndemnați să vină ei cu propuneri. În acest moment, mingea e pe terenul PL, ei ar trebui să vină cu propuneri constructive avînd în vedere că ale noastre nu au fost acceptate ”, a spus democratul.

Marian Lupu spune că timpul e limitat, acesta fiind sfâritul acestei săptămâni. “Într-o zi două, trebuie să avem o decizie. Este necesar de adoptat mai mulet decizii importante pentru societate”, a punctat Lupu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat însă, că PL nu mai are ce ceda și că e clar că nu se vrea o coaliție cu ei. “PL nu e ambițios și nici eu. E clar că nu se vrea o coaliție cu PL. Ei au ales comuniștii”, a subliniat liberalul.

Totodată, președintele PLDM, Vlad Filat, a spus că întîlnirile cu PL și PD sunt extreme de necesare și speră că se va reuși formarea unei majorități stabile.

“Nu aș veni cu termene, facem tot posibilul să ajungem la o decizie. Colegii din PL decît ar face acuzații și declarații speculative, mai bine ar face așa ca să ajungem la un compromis”, a declarat Filat.

Potrivit, liderului PLDM, o nouă ședință a Parlamentului va avea loc săptămâna viitoare chiar dacă nu va fi o majoritate parlamentară stabilită.

Maria Roșca

Share