MAN cu un nou denunț la CNA

MAN cu un nou denunț la CNA

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a depus un nou denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA), semnalând abuzuri în cadrul licitațiilor pentru spațiile din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.

“Aceasta este a doua acțiune de denunț efectuată de MAN pe marginea licitațiilor pentru spațiile de la Aeroport. Primul denunț a subliniat criteriile de eligibilitate foarte restrictive, care au blocat participarea la licitație pentru companii de renume internaționale și favorizând doar operatorii din Uniunea Europeană. De asemenea, am menționat în primul denunț cerințele excesive, cum ar fi experiența de minim 7 ani în gestionarea spațiilor comerciale, în cel puțin 10 aeroporturi, inclusiv spații HoReCa, fapt ce restrânge semnificativ concurența.

După anularea primului concurs, noile condiții stabilite au devenit și mai restrictive, introducând prevederi dubioase, precum exonerarea de responsabilitate a membrilor comisiei de licitație și proceduri de contestație inadecvate. Mai mult, cerințele de prezentare a legăturii de capital, în cazul asocierilor, au amplificat barierele pentru potențialii participanți”, au declarat fruntașii MAN.

Mișcarea Alternativa Națională insistă pe investigarea acestor nereguli, considerând că nici cea de-a doua licitație nu respectă cadrul legal și se bazează pe condiții inadecvate în locul celor prevăzute de Legea cu privire la concesiuni. “Considerăm că organizarea licitațiilor trebuie să fie însoțită de studii de fezabilitate adecvate, iar autoritățile responsabile să asigure un proces transparent, echitabil și competitiv”, au mai spus reprezentanții MAN.

În contextul prezentării noului calendar de licitație de către Agenția Proprietății Publice (APP), care stabilește că licitația cu strigare va fi desfășurată pe 29 martie 2024, MAN subliniază importanța unei intervenții rapide și eficiente din partea CNA pentru a asigura integritatea și legalitatea licitației.

Share