MAN a desfășurat Congresul. Ion Ceban – ales lider

MAN a desfășurat Congresul. Ion Ceban – ales lider

Partidul Mișcarea Alternativa Națională a desfășurat primul Congres, iar la ședință s-au întrunit 195 de delegați din cei circa 2000 de membri care au aderat la MAN, informează OFICIAL.

A fost votat programul și statutul Partidului. Consiliul Național MAN are 47 de membri care au fost votați.

„Colegii m-au înaintat în calitate de Președinte al Partidului MAN și propunerea a fost votată în unanimitate. Mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată!”, spune Ion Ceban.

Consiliul Național al Partidului Mișcarea Alternativa Națională se va întruni mai apoi pentru a vota și a alege Biroul partidului și vicepreședinții.

„În prezent pregătim toate actele pentru înregistrarea oficială a partidului. Este o responsabilitate față de colegii mei de partid, deja, dar și o responsabilitate față de cetățeni și țară. De azi, avem angajamente clare care sunt descrise și în programul partidului. Doctrina Partidului MAN, este social-democrată de tip european, iar noi ne propunem ca Europa să fie acasă, ca fiecare cetățean să simtă schimbările spre bine. Ne propunem ca integrarea europeană să devină idee națională. În cadrul programului politic este stipulat și ne-am angajat să propunem semnarea unui pact similar cu cel de la Snagov cu partidele care împărtășesc aceleași viziuni”, spune Ion Ceban.

Din echipă fac parte foarte colegi cu care lucrează în cadrul Primăriei Chișinău.

„Am demonstart că putem dezvolta Chișinăul și sunt sigur că vom reuși și la nivel de țară, deoarece am ajuns în impas dacă îi mai lăsăm la guvernare pe cei actuali. Sunt unii colegi din fosta echipă cu care am continuat să lucrăm în toată această perioadă și la fel se regăsesc în partidul MAN. Pe unii colegi i-am invitat să facă parte din echipă, mulți s-au alăturat, împărtășind aceleași idei”, spune Ceban.

Potrivit lui, principiul de bază care a stat, stă și va sta la constituirea Partidului MAN este interesul statului și al cetățenilor în primul rând.

„Oamenii care se regăsesc în partid și vor adera în continuare sunt specialiști, care își cunosc munca și care pot face față indiferent de situații de crize și risc. Nu ne dorim vedete, dar ne dorim oameni care știu să muncească și au demonstrat acest lucru. Avem un potențial enorm atât în țară, cât și pe plan extern, să devenim un pol atractiv de dezvoltare. Îmi doresc ca în 10 ani să resimțim fiecare dezvoltarea țării, iar acest timp trece foarte repede”, spune Ceban.

MAN va participa la alegerile locale și va avea lista de consilieri în CMC.

„La alegerile prezidențiale vom avea un candidat și urmează să decidem împreună cu colegii cine va fi acesta, nu neapărat va fi candidatura mea. Și la alegerile parlamentare MAN va participa. Vom extinde partidul treptat pe toată țara.
Declar ferm:

– SUNTEM SIGURI CĂ MAN VA FI PARTE A URMĂTOARELOR GUVERNĂRI ATÂT LA NIVEL LOCAL, CÂT ȘI NAȚIONAL.

Mai avem multe proiecte pe care neapărat le vom realiza în continuare în Chișinău și astfel de proiecte pot fi realizate în toată țara”, a mai adăugat Ion Ceban.

Share