Maia Sandu va întreprinde o vizită oficială în Republica Polonă și la Consiliul Europei
Șefa statului, Maia Sandu, va efectua, în perioada 25–26 ianuarie, o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația Președintelui Karol Nawrocki. Din delegație fac parte ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și cel al Culturii, Cristian Jardan. La Varșovia, șefa statului va o avea o întrevedere cu Președintele polonez, iar cei doi șefi de stat vor susține declarații de presă.
De asemenea, Președinta Maia Sandu se va întâlni cu Prim-ministrul Donald Tusk, cu Mareșalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska, și cu Mareșalul Seimului Poloniei, Włodzimierz Czarzasty.
Agenda întrevederilor include cooperarea bilaterală, aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și securitatea regională.
De la Varșovia, Președinta Maia Sandu se va deplasa la Strasbourg, unde va susține marți, 27 ianuarie, un discurs în cadrul ședinței plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Republica Moldova deține în prezent Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mandat exercitat în perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026.
Discursul va putea fi urmărit aici, începând cu ora 11.00.
La Strasbourg, șefa statului va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu Petra Bayer, Președinta APCE, Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, Marta Cartabia, Președinta Comisiei de la Veneția, și Mattias Guyomar, Președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Totodată, pe 27 ianuarie, șefa statului va fi prezentă la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului alături de Secretarul General al Consiliului Europei și de Președinta APCE.










