Maia Sandu: Semnalele care vin inclusiv la Președinție ne arată că mai avem de muncit

Maia Sandu: Semnalele care vin inclusiv la Președinție ne arată că mai avem de muncit

De Ziua profesională a funcționarului public, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că este ziua în care ne gândim la importanța serviciului public pentru societate și la necesitatea de a ridica prestigiul celor câteva zeci de mii de funcționari publici care, prin jurământ, s-au angajat să fie în slujba cetățenilor și a statului Republica Moldova, informează OFICIAL.

„Țin să amintesc, cu acest prilej, tuturor funcționarilor publici din țara noastră că prestigiul ni-l facem noi, înainte de toate. Îl construim prin muncă, prin empatie și corectitudine. Îl construim, punând pe prim-plan cetățeanul și nevoile lui”, se arată în declarația șefului statului.

Totodată, Sandu declară că, aceasta este misiunea unui serviciu public profesionist și integru – să fie cât mai aproape de oameni și să le ușureze interacțiunea cu statul, oferindu-le servicii de calitate.

„Le mulțumesc tuturor celor care-și fac munca, urmând aceste principii, cu dedicație și implicare. Știu că sunt mulți și că de multe ori pe umerii lor se țin instituțiile. În același timp, semnalele care vin inclusiv la Președinție ne arată că mai avem de muncit, că încă sunt instituții pentru care cetățeanul este o noțiune abstractă. Trebuie să construim un serviciu public integru, competent și eficient, în care oamenii sunt promovați după merite. Suntem parte a aceluiași stat și de noi depinde cum acest stat este văzut de oameni și câtă încredere au ei în el”, a conchis Președintele.

Cristina Pendea

Share