Maia Sandu: Ne dorim o intensificare a cooperării cu Lituania
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președinta Seimas-ului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen, care se află în vizită în țara noastră, transmite OFICIAL.
Discuțiile s-au referit la evoluțiile de securitate din regiune și provocările cărora țara noastră trebuie să le facă față în anul curent, cea mai importantă fiind criza energetică. Oficialii au vorbit și despre experiența lituaniană în ceea ce privește consolidarea independenței energetice a țării, o soluție fiind dezvoltarea energiei verzi și a celei regenerabile.
Șeful statului i-a mulțumit doamnei Čmilytė-Nielsen pentru prietenia și susținerea de care Lituania a dat mereu dovadă în raport cu Moldova. „Mi-am exprimat interesul de a valorifica potențialul de cooperare economică între țările noastre. Am menționat, totodată, că ne dorim o intensificare a cooperării în materie de securitate, pentru combaterea dezinformării și a știrilor false, care sunt o amenințare pentru democrațiile de azi”, a mai spus Președintele Maia Sandu.
Cristina Pendea