Maia Sandu: Mulțumesc fiecărui cetățean care a mers la vot. Este victoria țării

Maia Sandu: Mulțumesc fiecărui cetățean care a mers la vot. Este victoria țării

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit tuturor cetățenilor care au mers la vot.

Ea a menționat că fiecare vot a contat.

„Am demonstrat responsabilitate: și acasă, și în diasporă, și cei care ieri toată ziua au cules struguri pe câmp, pentru că iată vin ploile, și cei care au avut secția de votare la o distanță de sute sau chiar mii de km, și-au făcut timp și au ajuns la urna de vot ca să susțină Moldova prin votul lor. Ieri, dar și în săptămânile de campanie, am arătat că știm să fim uniți atunci când viitorul țării noastre este în primejdie. Trebuie să rămânem la fel de uniți și în efortul nostru de zi cu zi de dezvoltare a Moldovei. Unitatea noastră ne va proteja în aceste timpuri grele și ne va ajuta să realizăm mai repede și mai bine programele de dezvoltare a țării”, a spus Maia Sandu.

Președinta a punctat că rezultatul votului nu este victoria unui partid sau a unor alegători.

„Este victoria țării. Și această victorie trebuie să o folosim pentru binele tuturor cetățenilor, indiferent pentru cine au votat.

Moldova e casa noastră a tuturor și cu toții ne dorim aceleași lucruri: să trăim în pace, în libertate, să le oferim copiilor noștri un viitor în siguranță aici acasă. Calea cea mai scurtă către aceste obiective este calea europeană. Votul de ieri este un mandat puternic pentru procesul de aderare la UE”.

Președinta s-a referit și la influența rusească.

„În toată această perioadă, Kremlinul a încercat să ne dezbine, să lovească în încrederea noastră – încrederea în stat, în instituții, unii în alții, încrederea în capacitatea noastră de a rezista.

Această campanie a arătat că avem vulnerabilități, dar avem și instituții capabile și oameni dedicați. CEC, Poliția, Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Național Anticorupție, procurori, carabineri, specialiști în prevenirea atacurilor cibernetice, în combaterea spălării banilor, multe alte instituții și funcționari au vegheat zi și noapte pentru a proteja integritatea proceselor electorale și alegerea suverană a moldovenilor.

O contribuție enormă a avut-o presa, care a reușit să deconspire mai multe scheme ale Kremlinului împotriva Moldovei, societatea civilă, reprezentanți ai sectorului privat, activiști civici, cetățeni responsabili care au contribuit la lupta cu dezinformarea.

În aceste alegeri, am văzut că atât societatea, cât și instituțiile statului au devenit mai reziliente. Dar mai avem încă mult de lucru.

Niciodată un scrutin nu trebuie să se mai desfășoare sub asemenea amenințări. Și aici cel mai important lucru e reforma justiției. În democrație societatea funcționează după lege, iar legea trebuie să fie aplicată în raport cu fiecare. Trebuie să eliminăm definitiv acest fenomen rușinos de cumpărare a voturilor, în primul rând asigurându-ne că toți cei care au organizat aceste scheme și au momit oamenii în aceste capcane sunt pedepsiți conform legii. Iar partidele politice trebuie să respecte exemplar prevederile legii cu privire la finanțare, acesta este un element esențial al procesului democratic veritabil, iar încălcările trebuie sancționate. Lupta cu dezinformarea e mai dificilă, dar trebuie să căutăm și aici soluții”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta s-a adresat cetățenilor:

„Știu că unii dintre Dvs își fac griji. Viitoarea guvernare trebuie să se asigure că fiecare cetățean este parte a proiectului de dezvoltare a țării. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Alegerile au trecut și știu că mulți dintre voi sunteți obosiți. A fost o perioadă grea și încărcată. Acum e momentul să ne adunăm cu toții și să ne amintim că ne unește mult mai mult decât ceea ce ne desparte. Nu există învingători și învinși. Pentru că doar împreună putem construi un viitor pașnic, sigur și prosper pentru Republica Moldova. Iar acum vă mai spun ceva: să nu uităm că există viață și dincolo de politică – plimbări, cărți, spectacole, sport, întâlniri cu familia și prietenii. Munca preferată.

Spor la treabă nouă tuturor”, a mai adăugat Maia Sandu.

Share