Maia Sandu întreprinde o vizită oficială în Republica Slovacă

Maia Sandu întreprinde o vizită oficială în Republica Slovacă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla mâine, 26 martie, într-o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini.

Discuțiile se vor axa pe consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și pe sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană  a țării noastre. Cei doi lideri vor asista la semnarea unui acord bilateral în sfera protecției sociale și vor susține o conferință de presă comună.

Șefa statului va mai avea o întâlnire cu Președintele Consiliului Național, Richard Raši, și va participa la un forum al oamenilor de afaceri, organizat cu ocazia vizitei, unde vor fi abordate oportunitățile de extindere a relațiilor economice dintre Bratislava și Chișinău. În marja evenimentului urmează să fie încheiate acorduri de cooperare între agențiile de investiții și camerele de comerț ale celor două țări.

Share