Maia Sandu i-a mulțumit Președintelui Macron pentru primirea călduroasă la Paris

Maia Sandu i-a mulțumit Președintelui Macron pentru primirea călduroasă la Paris

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a mulțumit Președintelui Emmanuel Macron pentru primirea călduroasă, de care s-a bucurat la Paris delegația țării noastre, informează OFICIAL. 

Maia Sandu i-a mulțumit și pentru mobilizarea unui număr impresionant de parteneri pentru cea de-a treia conferință a Platformei de Sprijin pentru Moldova.

„Această inițiativă, lansată de Franța împreună cu România și Germania, este un umăr puternic, pe care îl simțim într-o perioadă extrem de complicată pentru țara noastră, și dovada faptului că nu suntem singuri.

Președintele Macron a reușit să transforme relația moldo-franceză în prioritate. Noi suntem recunoscători pentru încredere și pentru susținerea acordată țării noastre, în ultimul un an și jumătate, de Republica Franceză. Țin să menționez, aici, sprijinul bugetar de 75 de milioane de euro; asistența tehnică în domeniul energetic și pentru modernizarea căii ferate; susținerea micro-finanțării și a programului de împădurire a țării. Dialogul permanent cu Franța ne ajută sa găsim soluții pentru a asigura securitatea energetică, a combate corupția și a restitui bunurile furate de la stat.

Și tot Franța, care în prima jumătate a acestui an a deținut Președinția Uniunii Europene, ne-a fost un aliat puternic în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE. Mulțumim pentru prietenie și vom munci pentru a o consolida”, a spus Maia Sandu.

Share