Maia Sandu, după ce a părăsit rândurile PAS: Am întâlnit unii dintre cei mai frumoși oameni din viața mea
Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu spune că 5 ani în urmă, pe 23 decembrie 2015, împreună cu câțiva oameni buni, anunța intenția de a crea un partid politic. La fel, Sandu declară că 6 luni mai târziu, cu sprijinul a mii de oameni buni, s-a reușit să înregistrarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), informează OFICIAL.
„În acești 5 ani, am construit o echipă mare și puternică. Conform cerințelor legale, ieri am renunțat la funcția de președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate și la calitatea de membru de partid”, spune Maia Sandu.
Prin urmare, fostul lider al PAS se adresează membrilor partidului din care a făcut parte: „Vă mulțumesc că m-ați învățat o lecție importantă – politica este așa cum o fac oamenii. Iar la PAS am întâlnit unii dintre cei mai frumoși oameni din viața mea. Am cunoscut oameni buni, cumsecade, curajoși, oameni care au grijă de cei din jur și nu stau indiferenți în fața răului. Oameni mărinimoși și înțelepți. La PAS am avut bucuria să cunosc oameni care au cutreierat țara-n lung și-n lat, fără să ceară nimic în schimb. Oameni care au economisit din pensia lor de câteva sute de lei, ca să vină să doneze și la noi un pic. Oameni care au înfruntat amenințări, dar s-au ținut de calea aleasă”.
Mihaela Conovali