Maia Sandu, despre securitate și acțiuni de destabilizare: Scopul e răsturnarea ordinii constituționale

Maia Sandu, despre securitate și acțiuni de destabilizare: Scopul e răsturnarea ordinii constituționale

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că „planul Rusiei de acțiuni subversive pe teritoriul țării noastre nu este unul nou. Tentative de stabilizare au existat în și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins scopul”, informează OFICIAL. 

Oficialul a comunicat că planul Federației Ruse pentru următoarea perioadă presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară îmbrăcați în civil – cu luare de ostatici.

Potrivit spuselor sale, aceste acțiuni vor fi mascate sub proteste ale așa-zisei opoziții – cu încercarea de schimbare a guvernării.

„Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”, a mai spus Președintele.

Șeful statului a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și ținerea situației sub control și, potrivit spuselor sale, în aceste acțiuni ar urma să fie implicate: formațiunea „Șor” și toate derivatele ei, unii veterani și mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc.

„Scopul este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime pe una ilegitimă și punerea ei la dispoziția Federației Ruse”, a subliniat oficialul.

Maia Sandu, în context, a cerut tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă.

„Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS și procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării. Toți cei care participă în aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova – elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere”, a mai declarat Președintele.

Share