Maia Sandu, de Ziua Memoriei și Recunoștinței: „Libertatea noastră este prețioasă – ea merită și trebuie apărată”

Maia Sandu, de Ziua Memoriei și Recunoștinței: „Libertatea noastră este prețioasă – ea merită și trebuie apărată”

De Ziua Memoriei și Recunoștinței, atunci când sunt comemorați eroii căzuți în conflictul armat de la Nistru, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj către veterani și familiile celor care și i-au pierdut pe cei dragi în războiul de pe Nistru, din 1992:

„De Ziua Memoriei și Recunoștinței îi cinstim pe cei care au luptat pentru apărarea independenței țării noastre. Pe cei care și-au sacrificat tinerețea, sănătatea și viața pentru a apăra integritatea Republicii Moldova într-un război nedrept și inegal cu armata rusă și cu trupele de mercenari”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu a subliniat că nu vrem ca războiul să se repete în casa noastră, de aceea este necesar să ne cunoaștem istoria, să reținem lecțiile ei și să păstrăm capacitatea de a judeca clar: „Libertatea noastră este prețioasă – ea merită și trebuie apărată. Doar în libertate viața omului este protejată”, a mai menționat șefa statului.

De asemenea, șefa statului consideră că „oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului au aceleași năzuințe și pot trăi în armonie. Trebuie să lucrăm împreună ca să construim, în Moldova, o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc. O societate în care oameni diferiți trăiesc liber și pașnic, așa cum își doresc”.

Share