Maia Sandu: Crimele din 7 aprilie 2009, ignorate timp de mulți ani, își așteaptă judecata, încercând răbdarea oamenilor. Și ea va veni
Maia Sandu spune că, 7 aprilie nu va fi niciodată o zi obișnuită în Republica Moldova. Mesajul Președintelui se referă la evenimentele care au avut loc 13 ani în urmă, când clădirea Parlamentului și a Președinției au fost devastate, transmite OFICIAL.
„În 2009, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere libertate și democrație – și au schimbat mersul istoriei noastre. 7 aprilie 2009 ne-a făcut mai cetățeni. Mai implicați, mai curajoși, mai activi. Deși anii următori ne-au pus la multe încercări, am știut să ne apărăm libertatea și nu am permis Moldovei să degradeze în dictatură. Cu determinare și curaj, am reușit să ne luăm țara înapoi. Construim acum, în Moldova, un stat corect și eficient, care își respectă și își apără cetățenii, nu-i minte și nu-i jecmănește. Am început să facem regulă în instituțiile de stat. Am pornit reforma sistemului judecătoresc și al procuraturii. Asta ne va ajuta să curățăm statul de corupți și criminali”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Șeful statului afirmă că, avem o cale lungă înainte.
„Chiar dacă numeroasele crize din ultimii ani – pandemia, prețurile galopante, războiul din Ucraina – complică parcursul nostru, mergem înainte. Lucrăm, în fiecare zi, ca să transformăm Republica Moldova într-o țară pentru oameni.
Crimele din 7 aprilie 2009, ignorate timp de mulți ani, își așteaptă judecata, încercând răbdarea oamenilor. Și ea va veni”, a subliniat Președintele.
Doina Buruiană