Maia Sandu: Convingeți măcar un om dintre cei care nu au fost la vot la 1 noiembrie
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de Președinte, care a acces în turul II, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe, anunță despre o campanie împotriva ei inițiată de Igor Dodon, informează OFICIAL.
„Duminica trecută, Igor Dodon a primit o palmă zdravănă pe față de la cetățeni. Acum, el simte că-i fuge pământul de sub picioare. A pornit o campanie de minciună și calomnie. Dodon a cerut ajutorul celor mai mari bandiți, în schimb – eliberându-i de la închisoare. Acești bandiți merg la agenții economici și cer bani pentru ca să-i finanțeze campania lui Igor Dodon”, spune candidata Maia Sandu.
În același timp, ea adaugă: „Dodon pune la cale un următor furt al miliardului și le promite protecție tuturor hoților care îl sprijină în această campanie electorală”.
Prin urmare, Maia Sandu a venit cu un apel: „Oameni buni, e de datoria noastră să alungăm bandiții de la conducerea țării. Pe 15 noiembrie îl dăm jos și începem să rezolvăm problemele adevărate ale țării. În primul rând o să începem o luptă cu hoții. Voi insista și pe înăsprirea tuturor pedepselor pentru corupția politică. Voi fi dură cu toți șefii care vor cere mită. Vom pune capăt acestui dezmăț”.
Totodată, candidata a mai spus: „Ce avem de făcut până la 15 noiembrie? Să ne sunăm părinții și bunicii de la țară, să-i convingem să nu se lase speriați de minciunile lui Dodon. Părinții vă vor crede pe voi, nu pe cei care i-au mințit cu creșterea pensiilor. Convingeți măcar un om dintre cei care nu au fost la vot la 1 noiembrie, să meargă să voteze cu noi – pe 15 noiembrie”.
Mihaela Conovali