Maia Sandu: Contăm pe sprijinul Austriei pentru a convinge comunitatea europeană că Moldova își ia în serios angajamentele

Maia Sandu: Contăm pe sprijinul Austriei pentru a convinge comunitatea europeană că Moldova își ia în serios angajamentele

La Salzburg, șefa statului a avut o întrevedere cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, căruia i-a mulțumit pentru suportul acordat țării noastre, inclusiv prin intermediul Agenției Austriece de Dezvoltare. 

„Proiectele curente desfășurate în Republica Moldova, cu ajutorul statului austriac și a cetățenilor săi, se pliază pe prioritățile noastre: dezvoltarea rurală, asigurarea populației cu servicii de apă și canalizare, dezvoltarea serviciilor publice, proiecte în educație, agricultură, protecția mediului”, a subliniat Președinta.

De asemenea, Președinta Maia Sandu i-a comunicat Cancelarului Nehammer că guvernarea de la Chișinău depune tot efortul pentru a îndeplini condiționalitățile Comisiei Europene și a deschide negocierile cu Uniunea Europeană cât mai curând.

„Contăm și aici pe sprijinul Austriei pentru a convinge comunitatea europeană că Moldova își ia în serios angajamentele și că a pornit un proces de reforme fundamentale. Avem nevoie de toată susținerea pentru a avansa pe calea europeană, singura cale care ne poate asigura pace și bunăstare”, a adăugat șefa statului.

Share