Maia Sandu către Președintele Consiliului European: „Vă cer sprijinul în asigurarea necesităților de vaccinare a țării mele”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unor declarații cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, a venit cu următorul discurs:
„Domnule Președinte Charles Michel, mă bucur să vă salut la Chișinău. Decizia dumneavoastră de a vizita țara noastră este un semnal clar de sprijin din partea Uniunii Europene pentru cetățenii noștri. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de Moldova în această perioadă dificilă. Moldova nu este singură în fața pandemiei și acest lucru ne dă speranța că vom reuși să revenim la normalitate cât de curând. Uniunea Europeană este un adevărat prieten pentru țara noastră.
Mă bucur că ați acceptat atât de rapid invitația mea de a veni la Chișinău. Vizita dumneavoastră în Republica Moldova vine ca urmare a discuțiilor productive pe care le-am avut în timpul vizitei mele la Bruxelles în luna ianuarie, în cadrul căreia am reușit să arătăm partenerilor noștri din instituțiile europene că ei au aici un interlocutor de încredere.
Această încredere e fundamentul bunei noastre relații. Datorită ei am semnat, la începutul acestei săptămâni, acordul de finanțare cu Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”. Vom depune toate eforturile pentru a asigura că cele 15 milioane de euro vor veni în sprijinul celor mai mult afectați de criza pandemică.
Datorită încrederii dintre noi, România și Cehia ne-au oferit cantități substanțiale de echipamente medicale și de protecție personală, ce ajută medicii moldoveni să lupte cu virusul mai bine pregătiți. Echipa Europa e alături de Moldova. Medicii noștri sunt recunoscători pentru asta, după cum ați auzit și dumneavoastră din discuția pe care am avut-o acum câteva minute
Sănătatea oamenilor din Republica Moldova este prioritatea mea numărul unu, în acest moment. Echipa de la președinție se preocupă de aducerea vaccinului în țara noastră din prima zi a mandatului meu de Președinte. Primele 21.600 de doze de vaccin oferite de România au ajuns ieri în țară, și sperăm că alte 14.400 de doze, livrate prin platforma Covax, vor sosi săptămâna viitoare. Ele vor merge către medici și lucrătorii medicali din prima linie de luptă cu pandemia. Avem semnale din Lituania că sunt dispuși și ei să caute căi pentru a ne ajuta să accesăm vaccinuri. Discutăm zilnic cu platforma Covax pentru a asigura că vaccinurile destinate țării noastre sunt identificate și livrate cât mai curând.
Domnule Președinte Michel,
Ați auzit astăzi mesajele medicilor din Republica Moldova – sunt oameni curajoși, dedicați, aflați acum la limita puterilor. Eu sunt obligată să mă asigur că sacrificiul acestor oameni nu este în zadar, că vom trece cât mai rapid peste această pandemie, că vom proteja viața medicilor și tuturor cetățenilor Republici Moldova. De aceea, vă cer sprijinul în asigurarea necesităților de vaccinare a țării mele.
Ați lansat, în decembrie 2020, ideea semnării unui tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății care ne va ajuta să prevenim asemenea catastrofe sanitare pe viitor împreună – prin solidaritate, mobilizare și acțiuni colective. Susținem această inițiativă a Dvs. care ne-ar ajuta să salvăm vieți indiferent de țara în care ne-am născut. Pandemiile nu țin cont de hotare – doar împreună vom reuși să le depășim.
În acest moment, suntem și într-o situație politică dificilă. Oamenii din Republica Moldova au ales și cer procese de curățare a statului de corupție, cer reforma justiției, lucruri care nu sunt pe placul unor grupuri de interese reprezentate în Parlamentul actual. Dar vă asigur, dle Președinte, că schimbările pornite în societate și în clasa politică sunt inevitabile și ireversibile. Pentru că aceste schimbări sunt susținute de către toți cetățenii Republicii Moldova. Dar pentru a ne mișca mai repede, reforma justiției și lupta împotriva corupției au nevoie de sprijin parlamentar. Cu cât mai rapid vom organiza alegeri parlamentare anticipate și vom confirma un guvern cu sprijin parlamentar deplin, cu atât mai bine pentru cetățenii noștri. Aceasta este o altă prioritate pentru noi.
Avem o agendă ambițioasă în relația noastră cu Uniunea Europeană prin implementarea Acordului de Asociere. Lucrăm acum, împreună cu echipa din guvern și cu partenerii noștri din Comisia Europeană, asupra unui program de recuperare economică a Republicii Moldova. Suntem recunoscători pentru intenția Comisiei Europene de a susține un asemenea plan în contextul planificării asistenței externe a Uniunii Europene pentru următorul ciclu financiar multianual.
Mă bucur că am avut ocazia astăzi să discut, în cadrul întrevederii în format extins, cu dl Werner Hoyer, președintele Băncii Europene de Investiții. BEI sprijină proiecte investiționale în Republica Moldova în domenii foarte importante pentru cetățenii noștri: apă potabilă, transport, agricultură, eficiență energetică, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Mulțumim pentru acest sprijin și contăm pe continuarea colaborării noastre și pe ajutorul Băncii Europene de Investiții în realizarea planului de recuperare economică a țării noastre.
Țara mea beneficiază mult și de pe urma programelor din cadrul Parteneriatului Estic. Ne dorim să continuăm apropierea de familia europeană și prin intermediul acestei inițiative, un succes al Uniunii Europene. Sunt încrezătoare ca prioritățile elaborate de Comisia Europeană pentru următorii ani ne vor ajuta să trecem împreună mai ușor peste provocările cu care ne confruntăm pe plan intern, dar și să folosim mai eficient oportunitățile pe care ni le oferă viitorul și aspirațiile noastre europene.
Suntem un popor european, cu vocație europeană și viitor european. Dar suntem conștienți că acest viitor ni-l putem crea doar noi, prin lucrurile pe care le facem acasă – prin lupta împotriva corupției, prin munca continuă pentru modernizarea țării, prin apărarea valorilor democrației”.
Doina Secrieru