Maia Sandu a vizitat comuna Băcioi

Maia Sandu a vizitat comuna Băcioi

Șefa statului a revenit în comuna Băcioi, la o discuție cu oamenii din localitate, în parcul public inaugurat acum un an, construit inclusiv cu sprijinul României și cu contribuția Programului „Satul European”. 

„Localnicii știu că Uniunea Europeană înseamnă comunități dezvoltate, condiții de viață mai bune, locuri de muncă acasă, venituri mai mari și, cel mai important, pace. Le-am spus oamenilor că avem nevoie de claritate și tocmai de aceea e important să luăm o decizie fermă la referendumul din toamnă cu privire la viitorul european al țării. Nu avem dreptul să pierdem această oportunitate, nu avem dreptul să mai așteptăm sau să ezităm, trebuie să acționăm acum, pentru binele copiilor și părinților noștri”, a punctat Președinta Maia Sandu.

Share