Maia Sandu a semnat decretul prin care 30 de personalități sunt decorate cu „Ordinul Republicii”

Maia Sandu a semnat decretul prin care 30 de personalități sunt decorate cu „Ordinul Republicii”

Președintele Maia Sandu a semnat decretul prin care 30 de personalități ce au marcat istoria de 30 de ani a Republicii Moldova sunt decorate cu „Ordinul Republicii”.

Distincția le-a fost conferită pentru contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succesele profesionale atinse, precum și pentru spiritul civic de care au dat dovadă și implicarea plenară în viața societății. De asemenea, „Ordinul Republicii” acordat este un semn de omagiu pentru o seamă de profesioniști și personalități de excepție care, deși nu mai sunt în viață, au lăsat o urmă importantă în istoria țării.

Pe lista laureaților se regăsesc oameni de cultură și economiști, activiști civici și primari, profesori și cadre medicale, savanți și sportivi. Sunt talente care au dus faima țării departe în lume ori care au muncit cu dedicație acasă pentru a salva vieți, a forma generații și a realiza proiecte inedite. Iar astfel – prin efort, tenacitate și profesionalism – au schimbat Moldova.

Lista integrală poate fi consultată la https://www.presedinte.md/app/webroot/Decrete/188.pdf.

Doina Secrieru

Share