Maia Sandu a participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Maia Sandu a participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat, astăzi, la funeraliile de stat ale Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a, aducându-i regretatei suverane britanice un omagiu în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, informează OFICIAL. 

Maia Sandu specifică că Regina Elisabeta a II-a a condus Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comunitatea Națiunilor timp de șapte decenii, cu demnitate și un simț profund al datoriei.

„Au fost ani de progres tehnologic și transformări sociale profunde, ani care – inclusiv datorită Marii Britanii – au adus mai multă libertate, bunăstare și pace țărilor lumii.

Viața Reginei Elisabeta a II-a ne oferă un exemplu ilustrativ de devotament și slujire poporului – slujire profund apreciată și respectată. Prin exemplul său, suverana inspiră, astăzi, oameni de stat, funcționari și demnitari din întreaga lume”, spune Maia Sandu.

Share