Maia Sandu a discutat despre problemele de mediu la Conferința „Provocările de mediu și dezvoltare durabilă”

Maia Sandu a discutat despre problemele de mediu la Conferința „Provocările de mediu și dezvoltare durabilă”

De Ziua Mondială a Mediului, marcată anual la 5 iunie, șefa statului a discutat, în cadrul Conferinței „Provocările de mediu și dezvoltarea durabilă”, organizată de Ministerul Mediului, despre importanța mediului pentru viața de zi cu zi, dar și despre problemele cu care ne confruntăm. 

„Apa pe care o bem, aerul pe care îl respirăm, solurile în care ne creștem mâncarea – de ele depinde viața noastră sănătoasă și calitativă. Chiar dacă Republica Moldova este o țară mică și nu putem înclina balanța atunci când vorbim despre schimbările climatice în lume, noi putem și trebuie să facem totul ca să ne îngrijim mediul în care trăim și în care vor trăi copii noștri”, a spus Președinta.

Din șirul de probleme de mediu pe care trebuie să le depășim cât mai curând posibil, șefa statului a enumerat gunoiștile neautorizate, care necesită lichidate, iar deșeurile să fie gestionate prin reciclare și valorificare energetică; apele uzate, care trebuie epurate prin utilizarea tehnologiilor moderne, inclusiv la întreprinderi. Președinta a reamintit că la acest capitol beneficiem de susținerea partenerilor externi pentru a pune în aplicare tehnologii la standarde europene, în vederea diminuării poluării.

Șefa statului a menționat despre cea mai ambițioasă inițiativă de înverzire a țării – Programul național de împădurire, care va aduce beneficii pe termen mediu și lung pentru atenuarea secetelor, echilibrarea balanței de apă și sporirea fertilității solurilor.

La final, Președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să îngrijească de mediul nostru de acasă – să plantăm păduri, să gestionăm corect deșeurile și să reducem poluarea aerului.

Share