Maia Sandu a chemat în ședință specialiștii din domeniul energetic

Maia Sandu a chemat în ședință specialiștii din domeniul energetic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a desfășurat astăzi o ședință cu specialiști în domeniul energetic. „Sper să devină o platformă utilă pentru a discuta problemele din domeniu și a identifica cele mai bune soluții strategice”, a spus șeful statului, informează OFICIAL.

Sectorul energetic, declară Sandu, a fost sabotat ani la rând de diverse interese de grup, de factori politici și economici, fiind o sursă imensă de venituri ilicite pentru demnitarii corupţi.

„Acest lucru trebuie să înceteze, mai ales că domeniul energetic afectează toți cetățenii și ține de securitatea statului. Lipsa unui guvern cu împuterniciri depline și a unui parlament funcțional complică lucrurile și mai tare”, notează șeful statului, pe o rețea socială.

Subiectele importante discutate, după cum mai declară Maia Sandu, țin de achiziționarea de energie electrică și posibilitățile de diversificare a surselor, interconexiunea sistemului energetic cu România, modernizarea sistemului de încălzire centralizată, sistemul de aprovizionare cu gaze, inclusiv prin analiza opţiunilor de construire a depozitelor de stocare, consolidarea independenței ANRE și a Consiliului Concurenței, modificarea cadrului legal cu privire la eficiența energetică, energia regenerabilă.

„Desigur, o prioritate rămâne investigarea schemelor de corupție din sectorul energetic, care duce la îmbogățirea unor persoane din contul creșterii prețurilor pentru consumatori”, a conchis Președintele țării.

Mihaela Conovali

Share