Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președinții parlamentelor țărilor baltice
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, Președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și Președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas. Este prima dată când șefii legislativelor din cele trei state baltice întreprind împreună o vizită oficială în acest format în Republica Moldova, ceea ce constituie un semnal puternic de susținere a parcursului european al țării noastre.
Șefa statului a evocat relațiile excelente cu cele trei state și sprijinul ferm al acestora pentru Republica Moldova. Discuțiile s-au axat în special pe procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Experiența Estoniei, Letoniei și Lituaniei demonstrează în mod clar beneficiile integrării europene – consolidarea democrației, dezvoltarea economică accelerată, creșterea nivelului de trai și instituții publice eficiente și transparente.
Datele economice ilustrează succesul drumului european al acestor state. În Estonia, salariul mediu brut a crescut de peste 4 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 3,5 ori. În Letonia, salariul mediu brut a crescut de de aproape 5 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 2,5 ori. De asemenea, în Lituania, salariul mediu brut a crescut de aproape 7 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 4 ori.
Discuțiile au vizat și situația de securitate din regiune. Președinta Maia Sandu a exprimat aprecierea Republicii Moldova pentru solidaritatea statelor baltice cu Ucraina. În context, a avut loc un schimb de opinii privind modalitățile de contracarare a riscurilor generate de războiul hibrid, inclusiv atacurile cibernetice, dezinformarea și ingerințele externe care vizează procesele democratice.










