Maia Sandu a avut o întrevedere cu directorul general al Corporației Internaționale de Finanțare pentru Dezvoltare din SUA

Maia Sandu a avut o întrevedere cu directorul general al Corporației Internaționale de Finanțare pentru Dezvoltare din SUA

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, astăzi, cu Scott Nathan, directorul general al Corporației Internaționale de Finanțare pentru Dezvoltare (DFC) din SUA. Instituția financiară are drept scop să promoveze investițiile private în vederea susținerii dezvoltării economice a țărilor în curs de dezvoltare și să ofere finanțare pentru soluționarea provocărilor globale.

În cadrul discuțiilor, șefa statului a încurajat investițiile în companiile private din Moldova pentru a stimula creșterea economică și crearea locurilor de muncă sigure și bine plătite, ceea ce va  contribui la o viață mai bună pentru cetățenii noștri. Președinta a reiterat angajamentul ferm al autorităților de la Chișinău pentru îmbunătățirea climatului investițional, reformarea justiției, adoptarea tehnologiilor digitale în mediul de afaceri și simplificarea reglementărilor în economie.

În timpul întâlnirii, a fost discutat potențialul investițional în domenii cheie:  infrastructură, energie, cu accent pe sursele regenerabile, agricultură și sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.

Share