Mai puțină birocrație pentru antreprenori. Alaiba: Acest pachet de reforme va fi pe masa deputaților

Mai puțină birocrație pentru antreprenori. Alaiba: Acest pachet de reforme va fi pe masa deputaților

Economisim antreprenorilor aproximativ jumătate de miliard de lei anual, ceea ce constituie circa 0,2% din PIB. Acesta este impactul reducerii birocrației. Noile propuneri au fost prezentate de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba și ministrul Finanțelor, Veronica Sirețeanu, informează OFICIAL.

Iată ce și-au propus autoritățile să schimbe:

În domeniul fiscal:

📌 Anulăm registrul mașinii de casă şi control/imprimantei fiscale. Această măsură va simplifica și reduce costurile agenților economici, vor economisi din povara administrativă până la 450 milioane lei anual. Astfel, antreprenorii vor economisi 5 milioane ore de efort pe an.

📌 Instituim dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și servicii efectuate de antreprenori pe bază de bonuri fiscale și care au fost achitate prin intermediul cardului de plată de afaceri (business), dacă valoarea achizițiilor nu depășește 2.000 lei, inclusiv TVA, iar suma lunară a acestora va fi de până la 10.000 lei. Asta va simplifica birocrația, va încuraja plățile cu cardul, diminuând economia tenebră și reducând costurile. Această măsură va genera economii de circa 20 milioane lei antreprenorilor.

📌 În comerțul electronic, inclusiv transfrontalier, returnarea mărfurilor trebuie să fie simplă și fără costuri. Revizuim procedura de aplicare a scutirii TVA aferente importului în cazul comerțului. Va fi evitată tratarea returului din străinătate ca și import și se va evita achitarea TVA, fiind reduse costurile semnificative pentru afaceri cu implicarea comerțului electronic. Antreprenorii noștri vor putea face comerț online în afara țării, mai simplu și mai ieftin.

📌 Majorăm suma considerată restanță în scopuri fiscale de la 100 la 500 de lei. Această măsură va reduce numărul de cazuri în care penalitățile pot fi aplicate pentru încălcări neînsemnate; va reduce costurile atât asupra agenților economici, cât asupra autorităților. Va reduce cazurile în care contribuabilii nu pot beneficia de anumite oportunități/subvenții sau aplica la licitații din cauza restanțelor nesemnificative.

📌 Continuăm efortul de digitalizare. În prezent, legislația fiscală conține prevederi ce implică efectuarea vizitelor fizice la oficiile Fiscului, aplicarea semnăturilor olografe și schimbul de informații pe hârtie. Promovăm utilizarea documentului electronic și comunicarea la distanță. Această acțiune va economisi contribuabililor doar din efort administrativ câteva milioane de lei anual.

În domeniul vamal:

📌 Digitalizăm declararea bunurilor introduse şi scoase de pe teritoriul țării prin intermediul trimiterilor poștale internaționale sau bagajului neînsoțit. În prezent, pentru aceasta se utilizează hârțoage. Reducem costurile administrative, diminuăm timpul de prelucrare a operațiunilor de import-export prin colete poștale, simplificăm procedurile vamale pentru astfel de bunuri. În anul 2022, circa 7 mii de persoane au prezentat declarații vamale de acest gen. În total, au fost depuse peste 25 mii declarații.

📌 Permitem includerea produselor petroliere și GPL în lista produselor admise pentru regimul de antrepozit vamal, în vederea facilitării operării bazelor petroliere și terminalelor de gaz, în calitate de centre de tranzit pentru operațiuni de import-export, stocare, încărcare, descărcare a produselor petroliere și gaz petrolier lichefiat. Această măsură va crea premise pentru creșterea activității economice în Moldova.

În domeniul controlului de stat a activității de antreprenor:

📌 Reducem în jumătate valoarea minimă a obligației fiscale sau vamale care pot fi contestate în consiliul de soluționare a disputelor la Serviciul Fiscal și Serviciul Vamal de la 500 mii lei pentru agenți economici și 250 mii pentru cetățeni – la 250 și 125 mii lei respectiv. Majoritatea în consilii va fi reprezentată de asociațiile de afaceri. Oferim acces mai multor contribuabili soluționarea eficientă a disputelor în afara instanțelor și fluidizăm sistemul judecătoresc.

„La reluarea activității Parlamentului, acest pachet de reforme deja va fi pe masa deputaților pentru a fi votat.

Continuăm să promovăm reforme prietenoase mediului de afaceri pentru creșterea productivității și eficienței. Le oferim mai mult spațiu și mai multă libertate pentru a se dezvolta, investi și crea locuri de muncă bine plătite în Republica Moldova”, spune Alaiba.

Share