MAEIE spune că monitorizează evoluția situației din Afganistan
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că monitorizează cu atenție evoluția situației de securitate din Afganistan, informează OFICIAL.
„În prima jumătate a zilei, Republica Moldova s-a aliniat declarației comune a comunității internaționale, susținută de peste 70 de țări, prin care se solicită să se permită plecarea din țară cetățenilor afgani și cetățenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul, iar aeroporturile și punctele de trecere a frontierei să rămână deschise”, se arată în declarația Ministerului.
Totodată, sursa declară că în adresa MAEIE nu au parvenit solicitări de repatriere din partea cetățenilor Republicii Moldova.
„În caz de necesitate, ministerul se va implica plenar în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni prin asigurarea comunicării coordonate prin canale diplomatice cu țări partenere care dispun de o reprezentanță diplomatică la Kabul. Diplomații MAEIE sunt deja în contact cu omologii din ministerele de externe ale României și Ucrainei pentru a interveni prompt, în caz de necesitate, în vederea asistării conaționalilor noștri”, comunică reprezentanții Ministerului.
În cazul în care dispuneți de informații cu privire la cetățeni moldoveni care sunt în regiune și se confruntă cu o situație dificilă, sau cu un caracter de urgență, Vă invităm să anunțați neîntârziat Direcția afaceri consulare a MAEIE la adresa de email: dac@mfa.gov.md sau la numărul de telefon: +373 22 201 050.
Mihaela Rotari