MAEIE condamnă atacul cu rachete asupra orașelor ucrainene

MAEIE condamnă atacul cu rachete asupra orașelor ucrainene

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează condamnarea fermă de către țara noastră a atacurilor cu rachete asupra orașului Kîiv și ai altor localități din Ucraina, inclusiv racheta doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean care a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova.

Aceste atacuri care escaladează în continuare situația de securitate reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar care interzice țintirea civililor și a infrastructurii acestora.

În această dimineață, responsabilii de la MAEIE au fost în legătură cu ambasada țării noastre în capitala Ucrainei asigurându-ne că tot personalul este în siguranță și monitorizează cu atenție evoluția evenimentelor. Cetățenii moldoveni din Ucraina se pot adresa în cazul oricărei necesități ambasadei de la Kîiv sau consulatului de la Odesa pentru asistența consulară de specialitate.

Ministerul menționează că atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei aduc prejudicii economice și sociale enorme întregului continent european, inclusiv cetățenilor Republicii Moldova care resimt efectele războiului din vecinătatea noastră. MAEIE condamnă în termenii cei mai duri utilizarea de către Rusia a resurselor energetice pe post de arme.

Share