MAE reiterează apelul către cetățeni de a se abțină de la călătorii neesențiale în Israel și regiunea Orientului Mijlociu
Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) privind situația de securitate din Orientul Mijlociu s-a întrunit astăzi în ședință. Aceasta monitorizează în mod continuu evoluțiile din Israel și se află în contact permanent cu Ambasada țării noastre și alte instituții responsabile pentru a anticipa riscurile ce ar putea exista la adresa cetățenilor moldoveni, informează OFICIAL.
Discuțiile de astăzi s-au referit la situația curentă în Orientul Mijlociu și planurile de acțiuni ale instituțiilor naționale, în funcție de diverse scenarii. A fost menționat că până în acest moment, nu au fost primite solicitări de sprijin consular din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în această zonă.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul ferm adresat pe 4 august 2024 cetățenilor Republicii Moldova să se abțină de la călătorii neesențiale în Statul Israel și regiunea Orientului Mijlociu , unde situația de securitate este în permanentă schimbare și se poate modifica brusc, fără o atenționare prealabilă.
În același timp, MAE recomandă cetățenilor, care intenționează să părăsească Israelul, să utilizeze rutele de transport existente. În acest sens, MAE precizează că aeroportul internațional Ben Gurion funcționează în mod obișnuit, iar zborurile către Republica Moldova sunt efectuate în mod sistematic.
Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel activează în regim obișnuit și prestează serviciile consulare. Contactele Ambasadei le găsiți aici: Leonardo Da Vinci 21, Tel Aviv, Israel +972 52-7789772 , israel.mfa.gov.md.