Lituania cere UE sancţionarea companiilor aeriene care efectuează zboruri la Minsk
Lituania a cerut Uniunii Europene să-şi închidă spaţiul aerian pentru companiile aeriene care efectuează zboruri la Minsk, în lumina afluxului continuu de migranţi ilegali dinspre Belarus, informează dpa.
Ministrul de externe Gabrielius Landsbergis a declarat marţi că a avansat ideea în întâlnirea cu omologii săi de luni de la Luxemburg.
Alte state UE care au de furcă cu migraţia ilegală, inclusiv Germania, au salutat sugestia, a spus el, potrivit agenţiei de ştiri BNS.
Autorităţile de la Vilnius îl acuză pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că îi împinge pe refugiaţi spre ţările cu care are graniţe comune, care reprezintă frontiera externă a UE.
Lituania susţine că oameni din ţări devastate de război sunt transportaţi cu avionul la Minsk iar apoi aduşi la frontiera Belarus cu statele membre UE Lituania, Letonia şi Polonia.
Drept răspuns la sancţiunile impuse de UE Minskului pentru încălcările drepturilor omului, Lukaşenko a declarat în mai că Belarusul nu va mai încerca să-i oprească pe migranţi să ajungă în blocul comunitar.
Trecerile ilegale ale frontierei externe a UE în regiune s-au înmulţit de atunci spectaculos.
„Atacul hibrid” al regimului belarus a arătat necesitatea întăririi frontierelor externe ale UE, a declarat marţi preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, după ce s-a întâlnit la Vilnius cu omologul polonez Andrzej Duda.
El a cerut crearea unui nou cadru legal pentru politica UE privind migraţia. În acelaşi timp, Duda a cerut UE să dea dovadă de solidaritate şi a cerut sancţiuni pentru Belarus.
Sursa: agerpres.ro