Liderul PSRM, la discuții cu noul Ambasador al Lituaniei la Chișinău
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Lituaniei în Republica Moldova, Kestutis Kudzmanas, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, Zinaida Greceanîi i-a urat bun venit în republica noastră Excelenței sale Kestutis Kudzmanas și a exprimat speranța că, odată cu accederea sa în funcție, parteneriatul dintre Republica Moldova și Lituania se va dezvolta în continuare pe diferite direcții pentru binele cetățenilor noștri.
„În cadrul întrevederii a fost analizată situația relațiilor moldo-lituaniene. Zinaida Greceanîi a exprimat gratitudinea sa față de domnul Ambasador și față de susținerea pe care o acordă Lituania Republicii Moldova în cadrul realizării unui șir de proiecte. Kestutis Kudzmanas a menționat că datorită poziției geografice specifice a Republicii Moldova, între cele două blocuri geopolitice, țara noastră poate coopera cu succes, atât cu Vestul, cât și cu Estul. Părțile au analizat situația politică și economică din Republica Moldova, inclusiv pregătirile pentru alegerile parlamentare de la 24 februarie 2019 din Republica Moldova”, se spune în comunicat.
Zinaida Greceanîi a adus la cunoștința Ambasadorului Lituaniei despre primaries sau alegerile interne preliminare pentru circumscripțiile electorale, desfășurate de către Partidul Socialiștilor, cât și despre mitingul planificat de PSRM, pentru 18 noiembrie, în Piața Marii Adunări Naționale, din centrul Chișinăului.
Într-un final, părțile au convenit să mențină relațiile de prietenie și să contribuie la dezvoltarea cooperării dintre cele două țări.
Mihaela Rotari