Liderul PSRM – la discuții cu Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău
Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a avut, ieri, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Lucy Joyce și cu șeful adjunct al Departamentului Europei de Est și Asia Centrală a Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii, Jennifer MacNaughtan.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii părțile au discutat despre o gamă largă de probleme legate de situația politică și socio-economică din Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a prezentat poziția PSRM privind aceste aspecte. Separat, a fost examinată inițiativa Partidului Socialiștilor de a introduce în Republica Moldova un sistem electoral mixt.