Liderul PSRM: Curtea Constituțională va trebui să demonstreze abilități juridice impecabile
În data de 15 aprilie, Curtea Constituțională va trebui să demonstreze abilități juridice impecabile, astfel ca să satisfacă ambasadorii occidentali și să dea posibilitate președintelui Maia Sandu să dizolve Parlamentul, contrar normelor constituționale și principiilor europene ale statului de drept. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, după astăzi Consiliul Europei a confirmat poziția sa anterioară că, Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă există o majoritate parlamentară, informează OFICIAL cu referire la un comunicat al socialiștilor.
„Dacă acest lucru se va întâmpla și majoritatea judecătorilor Curții Constituționale vor coborî la nivelul Curții Constituționale de pe timpurile lui Plahotniuc, atunci mai merită să avem încredere în această instituție, ori trebuie să declarăm statul capturat, așa cum a fost în iunie 2019?”, se întreabă liderul PSRM.
Igor Dodon a reiterat că alegerile trebuie să fie organizate doar după ce va fi normalizată situația pandemică și criza social-economică. Pentru aceasta, susține liderul PSRM, este nevoie de învestit un guvern cu atribuții depline.
În răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, se menționează că Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă există o majoritate parlamentară. În scrisoare se subliniază că dizolvarea unui Parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil, ci doar respectând spiritul și litera Constituției.
Secretarul General face apel la simțul responsabilității tuturor instituțiilor și tuturor părților interesate din Republica Moldova pentru a evita o criză constituțională, ceea ce este cu atât mai necesar în perioada actuală, marcată de criza sanitară care afectează toate statele membre.
Răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a fost remis Curții Constituționale a Republicii Moldova.
Cristina Gurez